recomandare EgoPHobia

Vineri, 5 noiembrie 2010, ora 19.00, în Fire Club din Bucureşti, str. Gabroveni, nr 12, va avea loc un eveniment multiart: lansarea celui de-al doilea roman al scriitorului Leonard Ancuţa, “!NFERNUL”, Editura Tracus Arte, precum şi vernisarea expoziţiei colective Davinci Art School, cu lucrări semnate de Maria Stan, Mihaela Merla, Andreea Herzog, Marcela Roşoiu, Melek Cheosep, Cristina Dumitrescu şi Cătălina Soloveanu.
Vor vorbi despre acestă nouă apariţie în literatura română Dan Mircea Cipariu, Cosmin Perţa şi Ioan Es Pop. Vor fi prezenți mai multe nume importante din zona culturală sau literară românească, între care Ioan Cristescu, directorul editurii Tracus Arte, precum și Octavian Soviany, critic literar și poet.
“Am citit !NFERNUL lui Leonard Ancuţa. Am găsit în el o lume tensionată şi, deseori, plină de umbre şi întuneric. Prima parte, cea cu drogul interiorităţii, LUM!N, e formidabilă, apoi biografismul dus până la cote de avarie şi autoreferenţialitatea excesivă nu îl mai scot pe autor prea mult din sonul douămiist.
Expoziţia colectivă Davinci Art School, coordonată de artistul vizual Francisc Chiuariu, este construită în contrapunct cu lumea de infern a cărţii lui Leonard Ancuţa. Lucrările expuse sunt un spaţiu de meditaţie şi de liniştire a sufletului călător într-un univers de azi pe mâine. Gândiri şi imaginări ale florilor şi ale figurativului pentru un altfel de terapie interioară “, a scris Dan Mircea Cipariu în catalogul evenimentului.
Evenimentul se va încheia cu un dublu concert live al trupelor Tragic şi Pseudonoise.

Leave a Reply