Din  Avangardă spre Ariergardă – O seară cu Ion Pop la Tel Aviv

Posted by Sorin-Mihai Grad On December - 21 - 2010

am primit la redactie

ICR a găzduit acum câteva zile la Tel Aviv conferinţa renumitului profesor ION POP despre istoria mişcării avangardiste române şi evoluţia ei post belica.Scopul lecturii a fost prezentare cărţii domniei sale “Din Avangardă spre Ariergardă”, un volum lansat recent de Editura Vinea- Bucureşti. ION POP, critic de renume internaţional al istoriei literaturii de avangardă, a fost introdus de prof. Michael Finkenthal un alt expert al literaturii, ambii participanţi cu lecturi la Conferinţa “Avangarda Româneascâ Bucuresti-Paris-Tel Aviv”, ţinută la universitatea Ebraică din Ierusalim între 12-14 Dec 2010.

 

 

Prelegerea domnului ION POP demarează cu Dadaismul inventat de românul Tristan Tzara, ca o urmare directă futurismului promovat de Marinetti acum 100 (*)de ani.

Îl întâlnim pe Tzara, un om scund, burghez aşezat, cu monoclu şi cravată, dar, folosind şi răspândind noi forme de expresie.

“Gândirea se face în gură, poezia trebuie să fie instinctivă”, spune Tzara şi devine ad hoc

un zeu al spontaneităţii poetice. Teoretizând noul curent, detestând cubismul dar şi arta tradiţională Tzara şi amicii săi de la

cabaretul Voltaire din Zurich (Hugo Boll, Jean Arp, Marcel Ianco)

ajung la o anume esenţă: “Spiritul avangardei este o utopie a minţii, interferenta trăirilor şi expresia lor”.

De undeva vine Mallarme cu o declaraţie: “discursul jurnalistic e jalnic, trebuie dat alt sens cuvintelor !”

Se coceau noi direcţii, plutea în aer nevoia de schimbare, Tzara vorbea de inventarea unei arte noi, Arp vede dadaismul ca o artă fără vreun sens. Şi iată că Breton îl invită pe Tzara la Paris, se cunosc, Breton este atras de prospeţimea şi îndrăzneala dadaismului, şi împreună cu Aragon, Eluard, Picabia aderă imediat la dadaism. Despre Marcel Duchamp şi Tzara Breton scrie în revista Litterature (1919-24): “nişte eroi destinaţi să elibereze opera de creaţie din tirania societăţii şi să-i dăruiască din nou spiritul” .

Dar curând “şeful suprarealismului” se simte speriat de Tzara şi ideile sale anarhiste, şi în polemica stârnită desuprarealismul care prindea teren, Breton se dezice de Tzara numindu-l metec.

Mai târziu îl reneagă şi pe Claude Sernet din dezgust pentru haosul produs de acesta la revista UNU.Dadaiştii se simt puternic atraşi de Paris şi limba franceză, pe ruinele României interbelice nu se putea face dadaism, sau altă cultură majoră. Avangarda, deşi binecuvântată cu numeroase talente, se trezeşte efectiv în aer, cum subliniază Michael Finkenthal, detaşată cum era de literatura clasică tradiţională. Aşa se face că “Manifestul Dadaist” este publicat în limba franceză.

Suntem în 1922 când apare, scos de Ion Vinea şi Marcel Ianco, revista Contimporanul.

În 1924 Vinea scrie: “jos arta / căci s-a prostituat ! /  Poezia nu este decât un teasc de stors glanda lacrimală a fetelor..” Publicaţia reunea curiozitatea pentru modern în artă, în literatură şi Contimporanul aremeritul de a prezenta cititorului un melanj de noi curente – Constructivism, Futurism, Dadaism, Expresionism toate concentrate la un loc. Cineva scrie: “Să ne ucidem morţii! Ne-am săturat de clasic !Vrem aparate Morse!” Iată aici o primă declarată revoluţie industrială artelor, comunicaţiei. “Vom construi uzine! Vom construi şosele”. Industria, maşinăriile, petrolul sunt noile zeităţi, omni prezente. Apare revista 75HP (Stefan Roll, Voronca, Claude Sernet).

Acolo citim: “Vrem invenţii, gramatica nu mai este bună”, iar o altă revista lunară INTEGRAL (1925-1928, colaboratori: B Fundoianu, Brunea Fox, Ilarie Voronca, Maxy ) sintetizează modernismul, redactorii chiar explicau dramaturgului italian Pirandello: “toate mişcările sunt legate între ele”, în schimb Brunea Fox îl critică peTzara spunând: “Dadaismul este o puşcă încărcată cu zgomote!”

Voronca tipăreşte “Colomba” prin care încearcă o integrare a artelor. După Integral, găsim revista UNU (1928-32 Bogza, Brauner, Maxy, Fundoianu, Sernet, Moldov, Brunea-Fox) tineri care îşi asumau sarcina de a sintetiza suparealismul. UNU se rupe de Contimporanul. Se schimbă şi discursul mişcării: “Noi suntem visători în semi trezie” spune Voronca care vorbeşte despre “sclipire în argintul neprevăzutului, în aburi, în nimburi risipite”. Şi cuvintele se schimbă, acum se scrie “înăuntru” fără un control raţional, sau logic. Este inversul scrisului precis al lui Stefan Roll, inginerul cu rigla şi spaţiu verbal clar definit. Dar industria schimbă implicit planeta. Călătoriile devin mai rapide iar oamenii şi ideile lor circulă mai repede.

Iată-l pe Geo Bogza botezat şi miliardarul imaginii care adora dinamica, viaţa imediată, acum-ul.

El propune o poezie reportaj şi aşa se naşte tactilul “Poem Invectivă “(1933), atât de dur şi vulgar că nu estepublicat în România decât recent în 2010. Ni se dezvăluie o lume şocantă, incestuoasă, infernală dar totodată conformistă. “Visul trăieşte pe brânci”, e nevoie de şocuri, aşa simte Bogza şi le şi produce.”Destul cu poezia de cabinet! E nevoie de atenţie şi sudoare la sângele istoriei”.

 

Sărim în timp, ION POP ne duce în anul 1940.   Se întorc înapoi în ţară, din Franţa, doi poeţi deja bine cunoscuţi: Gellu Naum şi Gherasim Luca. Se lipesc, la început, de Paul Păun şi Trost într-un quartet suprarealist. Cu Virgil Teodorescu cei patru fondează la Bucureşti Grupul suprarealist român care caută moduri spirituale superioare. Cei cinci scot remarcabile coproducţii că de exemplu: L’infra Noir , sau Eloge de malombra, ambele datate 1947. Sunt rare exemple de opere produse în comun. Dar volumul “Critica Mizeriei”(Gellu Naum, Paul Păun şi alţii, 1945)atacă pe Luca şi pe Trost. Cei doi erau învinuiţi că au abandonat PROLETARIATUL!. O altă reacţie găsim semnată de  Trost şi Luca în “Dialectique de la dialectique” (1945), textul reprezintă o avertizare  mişcării suprarealiste asupra pericolului de trădare a idealurilor revoluţionare.. etc . Marcăm începutul scindării şi al degringoladei. Angajarea politică îşi avea rădăcinile  prin anii 30, când Voronca stând departe, Roll îl numeşte “trădător”, Tzara devine un “burghez”, Aragon un “comunist”, “Se scrie cu jumate de gură!”  iar Aurel Baranga scrie: “Poezia are şi noapte în ea”. Reacţia imediată: EŞTI UN BURGHEZ!. Scindare este declarată în inima mişcării.

Ulterior, când revista UNU era deja sistată , este înlocuită de publicaţia ORIZONT, Saşa Pană

refuză pe noii suprarealişti şi declară public :..”aceasta este ariergardă”. Să ne amintim că Saşa Pană este cel care îl descoperise pe Urmuz (Demetrescu Buzău), premergător al avangardei şi pe care îl caracterizează în “Pagini Bizare” astfel: ” un om hipersensibil, estet, iubitor de artă, care mizează pe ambiguităţi, abolind legile discursului”. Adăugă Dan Grigorescu în Dicţionarul Avangardelor: “Iniţiator absolut al modurilor suprarealiste, absurde, anti literare, Urmuz este catalizatorul avangardei romane”. Dar cine este acest domn Saşa Pană? Medic, pasionat de literatură, poet de ocazie, participă la întrunirile avangardei şi organizează o vastă bibliotecă personală a modernismului extrem. Ofiţer, face carieră militară şi devine general spre dezgustul suprarealiştilor. La 1 aprilie 1928 scoate pe cheltuiala sa revista UNU pe care o finanţează timp de 5 ani. Pană pledează pentru apolitismul suprarealismului deşi în altă revista a sa, Orizont, invită la o literatură militantă, de stânga. În 1969 întocmeşte celebra antologie a literaturii române de avangardă.

După al doilea război mondial comunismul capăta controlul Europei de est, inclusiv România. Despreintelectualitate se ştie că la început a primit cu braţele deschise ideile de egalitate şi revoluţie proletară propuse de comunişti. Ion Pop citează din lectura d-lui Radu Stern care pomeneşte de entuziasmul avangardei ruse. Poeţii erau efectiv angajaţi cauzei, într-o activitate voluntară şi nu legată de vreo plată. Ei doreau să facă artă utilitară, să contribuie la dezvoltarea societăţii noi.Era o sinceră participare la o cauză, în ochii lor, demnă de sacrificii. În schimb, în România s-a practicat larg persecuţia avangardei, evreii au fost prigoniţi rasial, brutal, au loc pogromuri iar presa de dreapta, legionarii, fasciştii ..toţi condamnau şi huleau avangardiştii. Iată motivul pentru care avangarda a primit cu braţele deschise pe eliberatorul sovietic, mulţi au fost salvaţi din lagăre. Dar noul sistem avea ţinte bine definite. Poeţii, artiştii au fost siliţi să producă o literatură şi artă agreabilă noilor stăpâni.Mulţi poeţi, de nevoie, şi-au renegat propriile sentimente şi crezuri. Acesta este un fenomen tragic subliniază Ion Pop. Şi iată că tot Saşa Pană spune despre poemele care apar după eliberare în stil forţat realist socialist: ” Sunt prozaice, jenante, fără valoare, te îngrozeşti…” Ce a urmat? Sufocat de neputinţa de a scrie liber Luca constată că nu mai poate lucra, el şi alţi interzişi erau etichetaţi burghezi decadenţi, Gherasim Luca se întoarce în Franţa în 1952. Paul Păun emigrează spre Israel. Trost pleacă şi el în Franţa.

Suprarealismul român se încheiase.

**

Au trecut 100 de ani de la avangardă, interesul şi admiraţia pentru această mişcare efervescentă rămân la fel de proaspete, impactul cultural, schimbările în estetică modernă datorate avangardelor oferă îmbietoare teritorii cercetătorilor de azi. Avangardele generează expoziţii retrospective, traduceri, lansări de cărţi, dicţionare şi analize, se publică şi se traduc texte inedite (Sesto Pals de exemplu) etc . Avangarda Română continuă să preocupe cu efecte benefice arta şi gândirea europeana actuală. Mulţumesc domnului Ion Pop pentru excelenta, emoţionantă prelegere, mie motiv de o nostalgică reevaluare a subiectului.

 

(*) Manifesti di Futurismo (1909-1915)

 

Adrian Grauenfels

Dec 2010

 

 

Leave a Reply