Capitalismul, reţeta noastră secretă la Berlin

Posted by Sorin-Mihai Grad On February - 21 - 2011

am primit la redactie:

Programul cadru “Film – reţeta noastră secretă”, iniţiat de Institutul Cultural Român “Titu Maiorescu” Berlin, cuprinde o serie de întâlniri între regizorii români de film şi publicul german şi se va desfăşura pe tot parcursul anului 2011. Cele cinci master-class-uri planificate dau publicului berlinez ocazia de a-i întâlni pe unii dintre cei mai talentaţi cineaşti români din ziua de azi.

 

Impactul pe care îl are la ora actuală cinematografia românească în lume, domeniul care a conferit o nouă vizibilitate ICR Berlin – după succesul festivalului de film “Rekonstruktion. Filmland Rumanien” va fi relevant şi pentru iniţiativa organizării unui nou tip de eveniment cinematografic la Berlin, cu caracter artistico-didactic.

 

Cunoscutul şi mult premiatul regizor român de film documentar, Alexandru Solomon, deschide această serie, cu prezentarea atât de apreciatului film „Capitalism, reţeta noastră secretă“. Dupa proiecţia filmului,  Alexandru Solomon va susţine un masterclass, va răspunde la întrebările publicului, va purta o discuţie legată de creaţia şi inspiraţia filmului, creând un dialog între experienţa regizorală română şi curiozitatea spectatorului german.

 

Documentarul descrie parcursul României de la comunism la o economie originală de piaţă. Şi cine ştie mai bine cum a fost drumul decât câştigătorii? Filmul îi adună laolaltă pe cei mai mari magnaţi din România şi încearcă să afle ce i-a mânat pe ei în luptă.

 

Invitaţi la dezbateri sunt studenţii renumitelor şcoli de film din Berlin şi Potsdam, precum şi studenţii departamentului de ştiinţe politice de la Institutul Otto-Suhr, din cadrul Freie Universität dar şi studenţii de la Humboldt Universität din Berlin.

 

Prezentarea filmului “Capitalism, reţeta noastră secretă” va avea loc în cinematograful de artă FSK, cinematograf cu o lungă tradiţie de promovare  dar şi distribuţie a filmelor de autor din întreaga lume.

 

Următoarea întâlnire cinematografică este programată pe data de 14 iunie cu proiecţia filmului “Poliţist,  adjectiv” urmată de o dezbatere cu regizorul Corneliu Porumboiu. În toamnă, în cadrul programului “Film- reţeta noastră secretă” ICR Berlin va invita câţiva tineri regizori de scurtmetraj şi filmele lor cu importante premii internaţionale, sub titlul de “Short’s up!”

 

 

 

 

Cristina Hoffman

Director ICR Berlin

 

 

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                        

                                                                                                                                                                                        Tel. 0049 (0)30 890 61 987            

Koenigsallee, 20 A                                                                                                                                                        Fax: 0049 (0)30 890 61 988

Berlin 14193                                                                              office@rki-berlin.de

                                                                                                    www.rki-berlin.de

 

Leave a Reply