Tiff – Ziua 4

Posted by Ştefan Bolea On June - 5 - 2012

Die Puppe (r. Ernst Lubitsch, 1919). M-a lăsat rece comedia lui Lubitsch, deşi sunt un admirator al filmului mut. (Poate ar trebui să se înţeleagă horror & sf mut.) Deşi tema (de acum 93 de ani!) este actuală, pentru că păpuşa gonflabilă se adresează tot misoginilor şi burlacilor, cum citim într-un promo din film (celor care nu au acces direct la sex, ar spune Onfray), nu gust genul acesta de producţie, care anticipează comedia romantică clasică. Intriga este oarecum oedipiană (bărbatul care fuge de căsătorie sub poalele mamei, apoi la mănăstire, ca Ofelia), ce dezvoltă motivul unei purităţi anxioase de eternul feminin şi peste ea se suprapune tema dublului (o femeie poate fi o păpuşă & unii se îndrăgostesc de Barbie şi apoi descoperă în spatele arhetipului un companion de nădejde, poate chiar o a doua mamă). Ce am admirat la Lubitsch, în ciuda siropului cu care ne va obişnui Hollywood-ul: satira lăcomiei şi a avariţiei. Aici este de neîntrecut probabil din pricina unei educaţii protestante agnostice. Călugării hulpavi, care visează 300.000 de franci să-şi ia mai multe costiţe şi care visează să le danseze o păpuşă la bară – avem aici un Eulenspiegel de nota 10!


Kuma (r. Umut Dag, Austria, 2012). Primul film de la Tiff care mi s-a părut cu adevărat slab. Mai grav că este chiar din competiţie. Aproape că mi-a uşurat conştiinţa rea, pe care o aveam, că am văzut doar 30% din filmele selectate pentru premiul festivalului. Am văzut producţii teutone-otomane geniale, ca Gegen die Wand sau ca Auf der anderen Seite. Kuma nu poate intra în această categorie. Avem doar clişeul codului cultural, astfel că mergem la film ca să facem antropologie şi să ne mirăm ce tabu-uri au alţii (defect de care nu scapă cele mai multe filme româneşti, care invită spectatorul străin să se amuze de balamucul mioritic; probabil din pricina exemplului negativ al megalomaniei comuniste nu vom avea multă vreme de acum un film românesc Mare). Conform unui obicei turcesc bizar, Ayse (Begüm Akkaya) devine a doua soţie (kuma) a unui bărbat în vârstă, ca să substituie virtuala absenţă a primei soţii bolnave de cancer. Nu mi-a plăcut interpretarea lui Akkaya, în sensul că detest clişeul pe care îl subînţelege: cel al omului bun, care se distinge prin blândeţe şi amabilitate. „Omul bun” este doar o mască pentru monstrul din dulap, care îşi urmăreşte obsesiv interesul iar altruismul şi compasiunea vor fi întotdeauna excepţii. După cum se vede în final, „buna” Ayse ascunde ceva, Eros-ul fiind o motivaţie mult mai intensă decât loialitatea faţă de o familie, căreia, la urma urmei, nu-i datorează nimic. Occidentalul moralist va suspina condescendent şi va conchide: nu poţi să-ţi iei a doua soţie ca şi cum ţi-ai lua al doilea căţel.

Ştefan Bolea

2 Responses to “Tiff – Ziua 4”

  1. Liza Enache says:

    Clisee care se reiau la nesfarsit. Asta este senzatia mea despre filmele contemporane. Foarte greu sa gasesti ceva inedit, pentru ca s-a spus, cred, deja tot despre tot. Se rescriu doar sub diferite aspecte, dar marile teme au fost atinse. Te mai poate surprinde/incanta un joc actoricesc de exceptie si cam atat. Noutati mai pot veni din zona efectelor speciale si a unor regizori cu totul neconventionali.
    Multumim, Stefan, pentru cronica realista, taioasa pe alocuri :),a acestui eveniment cultural de la Cluj.

  2. Ştefan Bolea says:

    Cu placere. Cam asha e. Ce sa spun — am vazut debuturi puternice. Acesta, din pacate, nu este unul din ele. Iti recomand insa filmul lui Joachim Trier.

Leave a Reply