Sergiu Celibidache a marcat unirea celor două Germanii

Posted by Sorin-Mihai Grad On August - 20 - 2013

Sergiu Celibidache a fost invitat să concerteze la celebrarea reunificării  Germaniei într-un singur stat naţional, marcând astfel o filă din istoria omenirii.

 

Evenimentul istoric a fost sărbătorit, în Berlin, printr-un concert caritabil, iar discursul de deschidere a fost ţinut de către preşedintele german Richard von Weizsäcker, care a precizat că se simte onorat să îl aibă alături pe Maestrul Sergiu Celibidache după atâta timp: „Mulţumesc, cu această ocazie, marelui şi înţeleptului dirijor Sergiu Celibidache pentru reîntoarcerea sa la pupitrul Filarmonicii din Berlin, după 38 ani.

 

În continuare, preşedintele Weizsäcker a remarcat devotamentul pe care Sergiu Celibidache l-a manifestat alături de Filarmonica din Berlin, cum a format-o în vremurile grele din timpul celui de al doilea război mondial şi a trăit în mijlocul ei.

 

Talentul şi puterea de muncă cu care Sergiu Celibidache şi-a construit cariera profesională l-au transformat din „românul ţigan”, cum era privit la început, în „românul care a unit Germania”, banii obtinuţi la acest concert fiind donaţi copiilor săraci din Iaşi, oraşul în care a trăit Maestrul Celibidache, astfel încât ne-a fost demonstrat încă o dată magia destinului acestui mare român şi dragostea lui pentru ţara natală.

 

Sergiu Celibidache a debutat ca dirijor cu Filarmonica din Berlin la vârsta de 33 de ani şi a continuat până a adus-o la cel mai înalt nivel profesional. Din această colaborare au rezultat finalmente 414 concerte atât în Berlin, cât şi în turneele întreprinse în toată lumea. Doar în prima stagiune cu Orchestra Filarmonică din Berlin (1946), Celibidache a dirijat nu mai puţin de 108 concerte.

 

Discursul preşedintelui Richard von Weizsäcker şi concertul dirijat de Sergiu Celibidache:

http://www.youtube.com/watch?v=VgMnVeZmGAs

 

Leave a Reply