La 14 august 1996, Sergiu Celibidache a trecut în nefiinţă la reşedinţa sa din comuna La Neuville sur-Essonne, departamentul Loiret, în apropiere de Paris. Interpretările sale intense, de un fin echilibru şi de o trăire interioară puternică l-au făcut pe Sergiu Celibidache să devină unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea.

 

“Am realizat că singurul lucru pe care oricine ar trebui să îl preţuiască fără limite este libertatea. Libertatea de a alege. De a fi capabil să te dedici lucrului în care crezi“, declara Sergiu Celibidache, una dintre cele mai mari valori daruite de Romania lumii.

 

Un dirijor unic, cu peste 100 de concerte pe an, Sergiu Celibidache a avut turnee peste tot în lume, din Japonia, S.U.A.. până în Germania sau America de Sud şi a fost iubit şi idolatrizat de întreg mapamondul. Însă în reşedinţa sa din comuna La Neuville-sur-Essonne, steagul României încă mai stă ancorat cu mândrie pe peretele casei celui care a declarat mereu: “Sunt român şi voi muri român“, gest care trădează dragostea lui imensă pentru ţara sa natală.

 

Sergiu Celibidache a văzut lumina zilei la 28 iunie 1912, în orașul Roman din județul Neamț, iar la vârsta de 4 ani deja cânta la pian. La vârsta de 18 ani, însă, Sergiu părăsește casa părintească pentru totdeauna, cu scopul de a ajunge un muzician desăvârşit, ascultând astfel chemarea muzicii, faţă de care va avea o sensibilitate aparte toată viaţa.

 

Din 1941, când a primit primul lui angajament ca dirijor permanent a trecut peste orice obstacol pentru a-şi urma visul. Nici condiţiile vitrege de trai, din Berlin, pe timpul celui de-al doilea război mondial, nici drama de a nu-şi mai revedea părinţii niciodată nu i-au umbrit modul de lucru ambiţios. Interpretările sale intense, de un fin echilibru și de o trăire interioară puternică

 

 

 

l-au făcut pe Sergiu Celibidache să devină unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului al XX-lea.

Printre alte compoziții, Sergiu Celibidache este autorul a câteva simfonii, a suitelor “Grădina de buzunar” şi “Haz de necaz”, ce a avut premiera mondială la Festivalul internaţional Sergiu Celibidache, ediţia I, Bucureşti, în iulie 2012, şi a altor lucrări, ce urmează a fi dezvăluite publicului. A fost apreciat foarte mult atât pentru stilul său unic de a dirija, cât şi pentru felul lui de a preda arta dirijoratului, fiind un pasionat profesor.

 

Sergiu Celibidache –  românul care a privit absolutul pe gaura cheii muzicale, redimensionându-ne definitiv universul sonor – s-a născut, a atins un punct de maximă expansiune și a trecut acest prag al “impresiilor muzicale” – așa cum bine spunea Maestrul.

Îţi mulţumim, Sergiu Celibidache, pentru moşternirea pe care ne-ai lăsat-o!

 

 

 

Simona Cristea

telefon: 0752 24 10 25

simona@fundatia-celibidache.com

Fundatia Sergiu Celibidache

Str Mantuleasa, Nr.36, Sector 2

www.fundatia-celibidache.com

 

Acest e-mail si toate documentele transmise sunt confidentiale si sunt destinate numai pentru uzul persoanei fizice sau juridice careia ii sunt adresate. Daca nu sunteti persoana destinatara, sunteti notificati ca orice comunicare, redirectionare, copiere sau utilizare a oricarei informatii este strict interzisa, iar e-mailul trebuie imediat sters.

This e-mail and any files transmitted with it are confidential and intended solely for the use of the individual or entity to whom they are addressed. If you are not the intended recipient you are hereby notified that any dissemination, forwarding, copying or use of any of the information is strictly prohibited, and the e-mail should immediately be deleted.

 

Leave a Reply