steampunk @ EgoPHobia #21: promo.2

Written by


O ISTORIE A EVOLUŢIEI MAŞINII CU ABURI  [I]
de Robert Henry Thurston [1878] / traducere de Alina-Olimpia Miron
-fragment-

Cu mai mult de jumătate de secol în urmă, într-un comunicat către o revistă de inginerie din Anglia, un distins scriitor din New England a descris o maşinărie nouă, construită la Newport , R.L, de către John Babcock şi Robert L, ca fiind una dintre primele vapoare cu aburi care au circulat vreodată între acel oraş şi New York. El a prefatat descrierea sa cu o remarcă frecvent citată din care se deducea că în timp ce Minerva a izvorât din capul lui Jupiter, matură la minte, în deplinătatea trupului şi complet înarmată, motorul cu aburi a venit către noi, perfect ca şi conceptiunea sa , direct din capul lui James Watt. Dar vom vedea, pe măsură ce vom cerceta documentele evoluţiei sale, că, deşi James Watt era un inventator, şi probabil unul dintre cei mai mari inventatori ai motorului cu aburi, a fost totuşi unul din cei  mulţi care au contribuit la perfecţionarea sa, şi care ne-au familiarizat cu adaptările sale variate şi incredibila sa putere pe care aproape am încetat să o admirăm,  sau de care să ne minunăm,  în faţa admirabilor minţi care au perfecţionat-o până acum.

Comments

No Comments

Add a Comment

Name *

Mail *

Website