Lumea magică de la capătul drumului

Written by


Am primit la redacţie mesajul de mai jos, însoţit de un fragment din povestirea filosofică “Lumea magică de la capătul drumului” de Nenad Jankovic. Întrucât textul nu se potriveşte cu profilul revistei EgoPHobia, dar dorim să-l sprijinim pe dl. Jankovic în eforturile dumnealui am decis să publicăm aici mesajul şi fragmentul trimise nouă de domnia sa. Cei care doresc să-l contacteze o pot face prin e-mail la adresa lumeamagica@voila.fr.

Doamnelor si domnilor,

Povestea mea filozofica « Lumea magica de la capatul drumului » propusa aici spre prezentare in ziarul / pe situl dumneavoastră – a trecut recenzia – pentru publicare – «Consiliul National al Minoritatii Nationale Rumâne» cu sediul in Bor si va fi publicata in timp scurt – dar are sa fie publicata numa in limba sarba. Eu doresc sa fie prezentata si unui public roman.

«Lumea magica» a fost scrisa in anul 2005. Am scris-o si in limba sarba si in limba romana. In limba romana asa cum am invatat eu, singur, in varsta adult, pentru ca – in viata mea – limba romana n-am avut in programul scolar.

«Lumea magica» a fost prezentata la ziarul local «Novi Put», la mai multe site internet si a fost fiecare date acceptata cu ce mai mare respect si cu recenzii foarte favorabile, dar tot in limba sarba si in contextul «folkloric vlah». «Consiliul National al Minoritatii Nationale Rumâne» a fost registrat in anul 2007 dar nici cu sprijunul Consiliul n-am reusit sa fie publicate amandoua versione: sarba si romana, in proportie egale.

Doresc din inima mea romaneasca sa prezent cartea mea si fratilor mei peste Dunare.

Accept toata forma de prezentare in ziarul / pe situl dumneavoastră: Interview, Publicare de extrasule de carte…

Numa cu un gand: Doresc din toata inima mea sa prezent «Lumea magica» si in limba mea materna: Limba romaneasca.

SYNOPSIS

« Lumea magica de la capatul drumului » se adreseaza unui public larg si descopereaza viata romanilor timoceni uitati – la izvorului lor ce mai important: Ce mai suprem sentiment care s-aflat vreodata in sufletulul lor – acea imbratiarea puternica care tinea 2 secule toata viata lor spanzurata intre ce mai mare tristete si ce mai puternice incercari.

« Lumea magica de la capatul drumului » duce la lumina faptul ca in centrul acestei autoperceptii se gaseste: Mama Tara.

Forma literara pe care am scris cartea mea este nuvela, mai preciz: povestea filozofica bazata pe
elementele cosmogonice romanilor uitati din Sarbia. Elementele cosmogonice exclusiv romanesti. Faptul care cu siguranta duce la vedere pastrarea identitatii colective a unui singur popor, cel romanesc.

Mentionez ca avind in vedere un public heterogen, am promovat, scriind cartea mea, si criteriul de toleranta între etnii. Da, cu siguranta afirm ca am promovat, scriind « Lumea magica » – si ce mai suprem mod de toleranta intra 2 etniii – etnii sarbi si romani. Criteriul care contravine uneori opiniile, in aceasta lume de astazi, cu schimbarilor rapide, si, uniori – radicale. Eu am aratat in « Lumea magica » ca exista si acest mod de vedere: mod tolerant – avind in considerare un public heterogen. Vreu sa mentionnez inca un fapt: N-am dorit nici nu doresc sa fie luat scrisul meu in un context politic quotidien, si toti recenzenti m-a afirmat ca primul fapt vazut in cartea mea a fost o valoare univerzala: Valoare literara, spirituala, filosofica, psychoanalitica… iar cine vrea sa vada pote sa vada – si are libertata sa vada – ce vrea (macar si politica) si in cartea mea – in seculul XXI, seculul de libertate si de démocratie liberala.

Pe de alte parte mentionez ca, in prezentarea faptilor, am «utilizat» ce mai puternice motive din cosmogonia romanilor timoceni uitati, si legatura lor cu Mama Tara, iar discursul literal a fost conceput shematic, in intentia de a fi cel mai clara vazuta identitea lor advarata: identitea romaneasca.

« Lumea magica » contine in «formatul text»: 18 mie (18.000) de cuvinte.

« Lumea magica » a trecut recenzia pentru publicare «Consiliul National al Minoritatii Nationale Rumâne» cu sediul in Bor si va fi publicata in timp scurt – dar, cum am mentionat – iar numa in limba sarba.

Acesta este motivul pentru care va prezint cateva extrasule de carte, tot aic, in acest e-mail initial:

EXTRASUL DE CARTE

Deodată, totul se linişti şi el îşi dădu seama că se afla pe spatele unui cerb uriaş,puternic. Se ţinea de gâtul lui cu toată puterea măinilor sale pănă când au ieşit de tot din întuneric, pănă când cerbul o luă pe tărămuri mult mai liniştite. Acum treceau peste dealuri si văi pietroase si uscate, peste tărămuri fără urmă de apă, lănga munţi înalţi la fel de uscaţi şi stâncoşi.. Cerbul îl ducea departe,departe… Ca şi când acea călătorie era fără de sfârşit. El se simţea în siguranţă pe spatele cerbului, dar cu cât se depărtau mai mult, cu atăt lui Ilie îi era mai clar că se afla pe drumul fără întoarcere.

În urma lor rămăneau tărâmuri infinite, lumi întregi, iar Ilie s-a întristat. Totul a devenit doar tristeţe. Şi-a dat seama că nu se va mai întoarce niciodată şi că acest drum are doar un singur sens: Drept înainte spre neîntoarcere!
Tristeţea infinită ţi imensă puse stăpânire pe sufletul său. Fiecare amintire, fiecare imagine, fiecare gând, fiecare miros – totul era doar tristeţe fără limite.
Atunci Ilie strigă:” Nu..Nu mai pot asa..Totul,chiat totul s-a tranformat în durere: fiecare amintire, fiecare peisaj, fiecare sunet. Fiecare imagine şi miros se transformă în durere! La ce să mă gândesc, ce să privesc şi ce să mai simt – spune-mi Tu, Cerb grandios?! Ştiu că mergem pe drumul fără de întoarcere şi tot ce vreau să ştiu este cum să scap de durerea ce m-a cuprins!”

Vocea Cerbului se auzi: „ Eu nu îţi pot spune cum să te eliberezi de acea durere ce te-a cuprins. Nu pot să îţi ghidez gândurile dar te pot duce la uşa propriei tale isteţimi. Dar acea uşă va trebui să o deschizi singur!”

„Cum, cum…?!” – întrebă Ilie.
„Uite cum:”, îl întrerupseCerbul, „oricât te-ar durea, dăruieştete pozelor, mirosurilor si sunetelor care se înşiruiesc. Acele poze, amintiri şi înămplări, care au urmărit viaţa ta de la naştere şi pănă la moarte. Predă-te lor în întregime si atunci –asta este cel mai important de ştiut – găseşte cel mai preţios sentiment care iţi umplea viaţa. Descoperă ceea ce te facea să fugi de el tot timpul, dar la ce sperai în acelaşi timp cu toată inima ta! Ce e ceea ce toată viaţa te-a ţinut intr-o semiîmbrăţişare: te speria dar îl iubeai cel mai mult! Ce te-a facut sa tremuri în faţa lui dar totuţi să-l doreşti cu înverşunare?! Descopera sursele acelui sentiment şi modul în care iţi conducea acesta viaţa! CÂND DESCOPERI ACEST LUCRU, CÂND DEVI CONŞTIENT DE EL, VEI AVEA O REVELAŢIE ŞI TE VEI ELIBERA DE DUREREA CE TE-A CUPRINS!

………………………………….

Ilie se predă dureros imaginilor si amintirilor ce l-au îmburdat.
Căldura laptelui din sânul mamei. Siguranţa îmbrăţişării eii. Camera plină de oameni care au venit să sărbatoreasca „bocedzu lu’ copil”. Căciula alba a bunicului cu care el se juca in pătuţ cănd acesta se întorcea din câmp. Mirosul pământului. Mirosul pădurii. Poianele. Mirosul porumbului proaspăt cules. Primul fulg de nea ce i s-a topit în palma. Pasărea ce parcă acum a ţâşnit de pe acoperişul casei vechi pe care, mai târziu, tatăl şi bunicul au dărâmat-o. Căldura turmei de oi. Curtea spaţioasa din faţa casei. Mingea alb-albastră pe care a iubit-o atăt de mult, dar pe care a pierdut-o undeva şi de atunci a fost de negăsit. Singur în întuneric. Iarna şi satul acoperit de zăpadă. Faţa mânjită si groaznică a „juimericăi” care s-a arătat de nicăieri si a speriat sufletele copilaşilor. Privirea gingaşă şi drăgăstoasă a căinelui său. Acea rotire veselă pe bucata de pământ adusă în cameră de Paşti. Şi acel si mai vesel „Hram fericit!”, când toţi, şi adulţi şi copii, întindeau mâinile unii altora peste masa de îmbelşugată. Picăturile de ploaie, apoi furtuna şi fulgerăturile de care s-a speriat atăt de tare că a crezut că e sfârşitul lumii. Lacrimile după prima bătaie. Fericirea jocului nesfârşit cu prietenii din vecini. Primul dinte picat cu care s-a mândrit tuturor ce veneau la el în casă. Gustul cireşelor. Sunetul fluierului de cioban ce acoperea livezile şi văile satului său natal. Acea oboseala dulce, de seară, care , cu atăta înverşunare gonea sufletul copilaşului la somn.
Amintiri, întămplări, dialoguri se înşiruiau…

„Ilie, cum îl cheamă pe bunicul tău?” –îl întrebă învăţătorul.
„Pe bunicul meu îl cheama „Moşu Trandafir”, a răspuns Ilie.
Toţi copiii au răs. Toata clasa. Până şi învătătorul rădea.
„ Da, aceasta este porecla lui, dar care este numele lui adevărat?”, a continuat învăţătorul. „Îl văd des la vânătoare pe bunicul tău.”
„Numele lui este „Moşul Trandafir” ”, a insistat Ilie. Mult timp toţi au răs, şi copiii, şi invăţătorul, şi femeia ce tocmai punea lemne pe foc în sobă clasei.
………………………………….

Se arătă o imagine noua – dialogul dintre el si profesorul său:
„Sunt total de acord cu Dumneavoastră, colegule, că rădăcinile activităţii bioelectrice spontane din crusta părţii din faţă a creierului nu sunt încă clarificate în totalitate şi că aceasta este o adevărată provocare pentru medicina de cercetare modernă, însă nu am înţeles contextul în care aţi menţionat mai devreme că cercetătorii comit aceaşi greşeală nerespectând legile cosmice, îndepărtându-se alstfel, ei singuri de anumite descoperiri de o importanţ imensă?” –îl întrebă profesorul pe Ilie.
La aceasta, Ilie răspunse:
„Haosul general care domneşte în spaţiu, este prezent peste tot! El este atotprezent! Este notat în legile fizicii şi ale termodinamicii. Viaţa şi tot ce trăieşte se protejeaza de acest haos groaznic cu ajutorul fregvenţelor, adică a informaţiilor. Toate corpurile cosmice, în special Luna şi Soarele, influenţează vietăţile şi acest fapt este de mult demonstrat de către ştiinţă. Însă, tot acea ştiinţă, într-un exemplu concret, medicina de cercetare, nu ia în considerare foarte atent aceste influenţe. Cât de puternice sunt acele forţe şi cât de înrădăcinate în vieţile tuturor fiinţelor vii, cel mai bine se poate vedea în urmatorul exemplu: dacă se ia un vierme mic şi pleoştit de mare – Convoluta –,se duce departe, la ţărm şi se lasă într-un acvariu, ne va surpinde faptul că el ţine minte ritmurile fluxului şi refluxului chiar dacă nu are nici creier nici memorie! Acel animăluţ iese la suprafaţă din nisip de doua ori pe zi la lumina soarelui şi tot de atătea ori intră la fundul acvariului! Chiar dacă totul este împotriva oricaror postulate cunoscute de către noi de până acum- acest viermişor pleoştit care se află într-un loc pentru el total necunoscut, păstrază ritmurile mării îndepartate. Şi astfel de exemple sunt foarte numerose. Ritmurile pe care ni le impun Soarele si Luna, spre exemplu, ne influenţează sentimentele, comportamentul şi hotărările. În acest context, cred că se face o greşeală, cu ocazia cercetărilor moderne, greşeala că aceste forţe cosmice nu sunt privite dintr-o lumină adecvată. Priviţi pe geam: vedeţi acest pom, cum vântul îi apleacă crengile! Dacă noi toţi am ieşi din amfiteatru şi am încerca să îl scuturăm, nu am reuşi să facem ceea ce vântul reuşeşte! Cele mai mari forţe care conduc natura sunt invizibile şi silenţioase, dar acesta nu este un motiv destul de bun ca şi noi să ne lăsăm conduşi de ele.”
Toţi studenţii au privit cu mare mirare entuziasmul neobişnuit a lui Ilie, acea energie care râzbea din fiecare cuvânt al său, iar profesorul tăcea şi îl asculta cu atenţie.

………………………………….

Acelea erau momentele când Ilie a fost convins că fiecare culoare are câte un sunet, că fiecare atingere are gustul său, că fiecare gând are susurul său, că fiecare miros are culoarea sa, că fiecare sentiment omenesc are codul său pe care mintea omenească nu îl poate explica, dar care era atât de bine cunoscut inimii sale.
Acelea erau clipele când toate speranţele şi frica lui se tranformau în săgeţi lansate spre cer dar care se întorceau, una căte una, până la ultima, să-l străpungă direct în inimă. Şi doar inima lui săngerândă şi rânită întelegea acele mesaje care veneau din cer, în timp ce mintea lui era doar un privitor încurcat şi mut.

………………………………….

Atunci acea îmbrăţişare puternică, apoape dureroasă încetă, presiunea slăbi, iar buzele lor se uniră într-un sărut ce părea fără sfârşit.
După acel joc drăgăstos, stăteau amândoi culcaţi pe spate, relaxaţi, delectându-se cu albastrul cerului senin de vară.

Atunci Dragana rupse tăcerea: „ Şi cum ai reuşit să îi convingi pe cercetătorii din Paris să îţi acorde sprijinul financiar pentru experimentul tău?”
„Foarte simnplu şi uşor!”, continuă el: „ Eram fer convins că fenomenele telepatice au legătură cu formarea razelor din creier în timp ce fenomenele psihochinetice numite şi raze tetaşi asta le tot repetam.”
„Vrei să îi explici unei simple învăţătoare mai pe întelesul ei?”

…………………………………….

Se înșirau imagini și peisaje, toată viața lui. Iar apoi Ilie și-a amintit ce i-a spus Cerbul că este cel mai important. Și chiar în acel moment în fața lui a apărut un nou peisaj-din nou imagini din copilăria sa.

Avea frisoane. Statea culcat între cearceafuri. Auzea voci în jurul său. Învărteli. Iar dintre toate acele voci, una ieșea cel mai bine în evidența. O voce care era în același timp și extrem de dură și foarte mieroasă. Acea voce se aproapia de patul său și devenea din ce în ce mai tare. Era acea apropiere foarte cunoscută lui, întrucât de multe ori în viața sa a pățit să o simtă ca pe cea mai grea depărtare. Și apoi iar redevenea aceași, când era mai mare nevoie de ea. Vocea era acum foarte aproape și vorbea clar: “Îndeajuns! Dacă trebuie, chiar eu o să duc copilul pe brațe, pe jos prin înregul Homole și am să îl duc la doctor.” În aecași clipă , Ilie a simțit acea îmbrățișare puternică, poate cea mai puternică din toată lumea din care a țâșnit iubirea, tandrețea și căldura, atăt de ciudate și imposibil de explicat în cuvinte. Ceea ce simțea era siguranța părintească în imbrățișarea tatălui. Iar durerea din gânduri a dispărut pe loc. La fel și nehotărârea. Și frica. Căci, în acele clipe, retrăind momentele acelea dulci din copilărie, simțea că se află la izvorul celui mai important și suprem sentiment care s-a aflat vreodată în sufletul lui și care ținea toată viața lui spănzurată între cele mai mari frici și cele mai puternice încercări. Sentiment care îl facea să fie exact așa cum e el. A înțeles cine a fost cel care a făcut ca sufletul lui să simtă acest sentiment, acea minunată semiîmbrățișare despre care îi vorbise cerbul și atunci parcă a renăscut.
În acel moment, cerbul trecea pe lângă un munte, atât de familiar pentru Ilie. Dinspre vârful acestuia, de printre nori, încălzea soarele și lumina tot câmpul prin care Ilie trecea acum pe spatele cerbului. Dar acesta nu era soarele adesea văzut de pe Pmânt. Și nici nu stălucea cum strălucește soarele obi;nuit. Acela era, de fapt, chipul înflăcărat al tatălui său cu privirea liniștitoare sub care și această pădure imensă arăta micuță.

…………………………………….

“Tati, ce se află după cea mai îndepărtată stea? Și unde este sfărsitul acestui întreg șir de stele? Unde tată?”
Tatăl a tăcut pentru o clipă și și-a strâns fiul și mai tare în brațe. O lacrimă îi ud obrazul stâng. știa că odată va veni și această clipă, clipa când fiul său va fi destul de mare încât să pună această întrebare.

Era conștient de importanța acestei întrebări și de cât de de bine era ca cel mic să primeascăun răsuns căt mai corect. Defapt, pentru că un răspuns concret nu exista, și deoarece orice încercare de a răspunde la această întrebare reprezenta riscul de a provoca fiului său frică, frica pe care o simt toți cei care conștientizează ca nu exista nici un capăt, tatăl îi răspunse așa:
“Vezi, Ilie, fiule: oamenii cred că nu există sfărșitul. Ceea ce, defapt, nu este deloc adevărat. Dacă eu și tu am plecat acum pe acel drum –spunând aceasta, își strânse fiul și mai tare în brațe – pe acel drum lund și îndepărtat și mergem drept, tot drept, într-o zi vom ajunge la sfârșitul acelui drum. Iar acolo se află o lume minunată și vrăjită, atăt de frumoasă, de miraculoasă că dacă am zări-o noi doi împreună, nu ne-am mai uita la nimic altceva.”

…………………………………….

Cum a trecut pădurea a pornit prin măl care însă nu a durat mult. La cătiva metrii a urmat o prăpastie adâncă iar peste acea prăpastie se vedea un pod îndust dar lung. Capătul nu i se putea vedea și nici ceea ce se afla dincolo de el . Această imagine apăru în fața ochilor lui Ilie în momentul în care micul soare al acestei planete ajunsese la punctul maxim de pec er, adică la prând, a 40-a zi.

Atunci Ilie în puterea sa pe care o simțea atunci prin vene spuse așa :
„ Mult timp am așteptat acest moment. Momentul cand voi vedea această prăpastie și acest podcum stau îmbrățișatți și formează una! Valoarea și măreția lor nu se măsoara nici în adăncime nici în pericolul care pândește din orice colț și nici în nesiguranța drumului! Măreția și adâncimea lor se măsoara prin cel care le traversează. ”

« Și, uite-mă –merg! Fără frică, fără oripre, fără dubii Merg pe ultimul drum! Merg cu curaj în fața și nu mi-e frică, căci, chiar dacă nu văd ce se află pe cealaltă parte- inima mea știe deja bine! Inima mea care nu greșește niciodată și întotdeauna stie dinnainte ceea ce mintea mea nici nu îndrăznește să viseze! »

…………………………………….

Deodată, în momentul în care mâna lui a apucat acea mână magică- iar din spatele lui Ilie se auzi deodata o gălăgie nesîmuită : « Ilie, Ilie ! »- striga cineva. Întoarse capul și văzu două arătări-aceștia erau cei doi bărbați pe care i-a întalnit la ospăț. Dar acum erau frumos îmbrăcați și îngrijiți : « Așteaptă-ne, Ilie ! »

Au venit și ei aproape la marginea răpastiei iar unul dintre ei spuse : « Ia ilie, asta, este pentru tine ! », și întinzându-i mana, deschise larg palma sa. Iar in palmă acelui om se afla o picătură simplă de ploaie.

Ilie a luat-o senin și atunci a simțit prospețimea care putea să vină doar de pe Pământ, planeta lui natală ! Simți în acel moment susurul tuturor răurilor pământești, simții prospețimea tuturor ploilor cerești.

Privi bine acel strop de ploaie, adâncindu-se cu toată ființa sa în e. și i se năzăriră milioane de stele de lumini diferite. Un univers întreg se află în acea picătură. Privind mai bine văzu ca fiecare stea avea forma unei litere. Toate acele stele, ca și stelele oricarui univers erau grupate în constelații. I-a atras atenția în special o constelație foarte densă, cu un număr mare de stele. Se miră de regularitatea prin care erau așezate stelel în ea. Privi și mai bine această constelație și văzu acele pnctulețe grupate în cuvinte, iar cuvintele în poezie :

Poezie tristă de dragoste
Cu care un popor imens cere iertare fratilor săi uitați și părăsiți…

Ilie!

Doar vița ta va murii
pentru noi, odată.
Doar iarba știe gustul pământului.
Doar sângele nostru dorește
Ca prin inima ta să se scurgă.
Aerul este înalt. Tu ești înalt
Înaltă e tristețea noastră
A noastră tristețe aue câinii încă nenăscuți
care latră la
oamenii încă nenascuți.
Vine timpul să moară caii
Vine vremea să îmbătrânnească mașinile
Vine vremea când§loua cu picături reci
Și toți oamenii au capul tău
Și poartă cămășile tale
Vine și o pasăre alba
Să urce luna pe cer
***
Ilie citi această poezie ciudat de emoționantă scrisă din stele și văzu că ea avea un stil roman dar era în cuvintele celei mai sunatoare limbi slovene. Citi în sinea lui și pe subsemnații acestui mesaj, dar aceștia erau mulți și nu putu cu voce tare să le spună numele tuturor. În loc de aceasta un țipat ascuțit, tare și urial se rupse din plămânii lui . Și făcând o mișcare lară, aruncă această picătură înalt, spre cer. Iar picătura se transfrmă într-un fulger impunător și sclipitor. Și rupse cerul mare a acestei lumi. Și ploaia deodată căzu asupra acestei planete.Și deceniile, mileniile și cine știe căte milioane de ani de secetă se bucurau împreună de ființa cu …

Tags: , ,

Posted on: October 3, 2009

Filed under: recomandări

Comments

  • Dragana al lui ILIE

    06/10/2009 at 00:55


    1.

    (STANISA PAUNOVIC/KATICA ARANDJELOVIC)

    2.
    http://www.trilulilu.ro/gruialiliana/3138494bc5c71c
    (ION DOLANESCU/MARIA CIOBANU)

    Aceeasi limba, acelasi folclor, acelasi suflet!

  • Nenad Jankovic

    06/10/2009 at 13:52


    Vreu sa mentionez ca s-au implinit 5 ani de cand scriu in limba materna.

    Este meritu unui om din Tara Mama cu inima extraordinara !!!

    Fara acest om – fara inima lui – fara prezenta lui spirituala in viata mea – nici un cuvint nar fi fost scris in limba mea materna!

    Din inima:
    Nenad Jankovic
    lumeamagica@voila.fr

Add a Comment

Name *

Mail *

Website