{"id":137,"date":"2008-09-23T03:40:15","date_gmt":"2008-09-23T01:40:15","guid":{"rendered":"http:\/\/egophobia.dap.ro\/?p=137"},"modified":"2008-09-23T03:40:15","modified_gmt":"2008-09-23T01:40:15","slug":"lansare-alexandra-titu-miercuri-la-carturesti","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/?p=137","title":{"rendered":"lansare Alexandra Titu &#8211; miercuri la C\u0103rture\u015fti"},"content":{"rendered":"<p><em>anun\u0163 sosit\u00a0la\u00a0redac\u0163ie<\/em>:<\/p>\n<blockquote><p>Despre un timp si despre o lume a deziluziei<br \/>\nmiercuri, 24 septembrie, ora 18, Carturesti &#8211; Mercy<\/p>\n<p>Cunoscutul critic de arta Alexandra Titu, deopotriva prozator afirmat inca din anii \u201970 \u2013 \u201980, revine in zona literaturii cu volumul \u201cVitelul cel gras. Romanul vitelului si al umbrei\u201d, despre care criticul\u00a0<!--more--> Cornel Ungureanu noteaza: \u201cCele sase capitole ale romanului sau cele sase nuvele (Taierea, Voi sicriu bogat, Inmormantari regale, Spotul, Ferme in conserva, Vulturii heraldici) sunt \u201ereportaje\u201d despre un timp si despre o lume a deziluziei. Cersetori care implinesc rolul de rezoneuri, care mediteaza asupra lumii de azi si asupra lumii care a fost, precum personajele din romanele medievale ar juca rolul \u201efiilor\u201d. Nu sunt fii risipitori care se intorc acasa, fiindca ceea ce s-ar putea numi acasa e un teritoriu pustiit, sunt ratacitorii sau ratacitii intr-o lume care si-a iesit din matca\u201d. Lansarea cartii aparute la editura Marineasa va avea loc in Carturestiul din Mercy, miercuri, 24 septembrie, la ora 18, cu participarea scriitorilor Cornel Ungureanu si Viorel Marineasa.<\/p>\n<p>Autoarea cartii explica in cateva randuri, pe coperta a patra, ceea ce ar fi putut sta la baza scrierii sale: \u201e&#8230;Teribila problematica a sacrificiului. Cineva trebuie sa ispaseasca, cineva trebuie sa suporte viata celorlalti \u2013 carnasieri din toate speciile si regnurile, ierbivori spre a nu mai vorbi de omnivori, care nu se dau in laturi de la nimic, nici-o forma de materie cat de cat hranitoare. Carnasierii umani gasesc alibiuri culturale apetentei lor omnivore. A fi omnivor inseamna a te hrani din orice. Si aproapele este cea mai la-ndemana sursa. Splendoarea, suferinta, averea, iubirea, esecul si performanta, curajul, bunatatea, orgoliul, povestea celuilalt este o inepuizabila sursa pentru a hrani entuziasmul devorator al speciei culturale\u201d. Aparitia acestui roman ii prilejuieste criticului Cornel Ungureanu o privire in trecutul Timisoarei, asupra anilor 1965-1971, incadrati ca \u201eani ai avantului experimental stimulat de prozatori care calcau voiniceste pe urmele lui Sorin Titel, de plasticieni care cucererau Europa cu avantul lor modernizant, de actori, dansatori, regizori (amatori) care tineau pagina intai a revistelor dornice sa arate partidului si guvernului cum sustin si ele arta amatoare. Nu mai stiu cate premii pentru proza au luat, in acei ani, elevele (mai apoi, studentele) Adriana Babeti si Alexandra Titu. Cert este ca se incercau in proza fiindca Timisoara literara era a scriitorilor care alergau fie pe urmele oniricilor, fie ale noului roman (&#8230;)\u201d. In proza Alexandrei Titu, mai noteaza Cornel Ungureanu in prefata cartii, \u201evitelul cel gras nu e jupuit cu grabire. Dimpotriva, autoarea filmeaza totul cu incetinitorul\u201d.<\/p><\/blockquote>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>anun\u0163 sosit\u00a0la\u00a0redac\u0163ie: Despre un timp si despre o lume a deziluziei miercuri, 24 septembrie, ora 18, Carturesti &#8211; Mercy Cunoscutul critic de arta Alexandra Titu, deopotriva prozator afirmat inca din anii \u201970 \u2013 \u201980, revine in zona literaturii cu volumul \u201cVitelul cel gras. Romanul vitelului si al umbrei\u201d, despre care criticul\u00a0<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"_jetpack_newsletter_access":"","_jetpack_dont_email_post_to_subs":false,"_jetpack_newsletter_tier_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paywalled_content":false,"_jetpack_feature_clip_id":0,"_jetpack_memberships_contains_paid_content":false,"footnotes":"","jetpack_publicize_message":"","jetpack_publicize_feature_enabled":true,"jetpack_social_post_already_shared":false,"jetpack_social_options":{"image_generator_settings":{"template":"highway","default_image_id":0,"font":"","enabled":false},"version":2},"jetpack_post_was_ever_published":false},"categories":[4],"tags":[],"class_list":["post-137","post","type-post","status-publish","format-standard","hentry","category-anunturi-culturale"],"jetpack_publicize_connections":[],"jetpack_featured_media_url":"","jetpack_sharing_enabled":true,"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/137","targetHints":{"allow":["GET"]}}],"collection":[{"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=137"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/137\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=137"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=137"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/blog.egophobia.ro\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=137"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}