blog EgoPHobia

din filosofie @ EgoPHobia #19

Written by Revista EgoPHobia

Schiţă teoretică a unei poveşti de dragoste
[fragmente]

de P.C.

Mă interesează de ceva vreme bună cum s-ar putea reduce la un simplu nod teoretic povestea de dragoste, banală, dintre un bărbat şi o femeie.
M-am tot gândit cum s-ar putea face conversia şi numai asta  mi-a venit în minte. Altceva, mai bun, n-am găsit:
Un bărbat şi o femeie se întâlnesc undeva, cândva, vorba forţată a unui film, şi se îndrăgostesc nebuneşte unul de altul (eu am scris în altă parte „unul de alta”, pentru a respecta rigorile morfologice ale limbii române).
[O teoretizare minimală a acestui fapt: ..]
Ei se privesc în ochi şi se plac pe loc. Îşi cad cu tronc. Săptămâna oarbă a venit şi i-a bătut cu leuca în cap. Acum, că s-au şi atins pentru prima oară, încleştându-şi degetele într-o luptă catifelată a simţurilor, toată lumea e a lor şi simt, ca niciodată înainte, că sunt în al şaptelea cer de fericire. Parcă ar fi în sânul lui Avraam, aşa de bine o duc în capsula lor sentimentală. Ea râde razant cu ce simte pentru el, iar el le primeşte pe toate în plin, ricoşând unul după altul în curtea pe care i-o face. Cu cât începe să-l iubească mai tare, cu atât se simte mai stăpână pe ea, dar el, cu cât o adoră mai intens, cu atât transpiră mai abundent siguranţă de sine până când nu mai rămâne cu nimic în afara incertitudinilor ce prind a-l îngheţa încetul cu încetul. Nu intră deocamdată în starea de criogenie sentimentală specifică bărbaţilor proşti în ale femeilor, pentru că încă îl protejează căldura generată de călcâiele care i s-au aprins după ea. Asta îl mai salvează, dar nu pentru mult timp, fiindcă şi călcâiele lui au un loc al lui Ahile. Oricum, el dansează pe o sârmă foarte subţire (de o parte şi de alta nu există nimic, iar jos, foarte în adâncul josului, inima nu i se poate face plasă, iar sus, foarte în înaltul susului, niciun zeu nu-i mai veghează siguranţa sentimentală), iar ea pluteşte, nu alta, pe un întins ring de dans, în ritmul unui tango decorporalizat şi descătuşat din înţelesurile sale fizice. Îi aruncă lui, aliniat pe sârmă, câteva bârne pentru echilibru, dar niciuna nu-i restaurează mersul obişnuit printre oameni. Acum e sus, între femei, şi nu jos, printre bărbaţi, nici chiar la orizont, între oameni de tot soiul. Trebuie acum să jongleze cu femeile printr-una singură. Trebuie acum să iubească femeile printr-una singură. Şi, în tot acest timp, trebuie să nu se dezechilibreze şi să cadă jos, printre bărbaţi, fiindcă nu jos îi e locul. El iubeşte o femeie, dar nu ştie cum să i-o arate, iar femeia, la rândul ei, îl iubeşte, însă i-o arată atât de bine, încât şi de-ar fi acrobat al inimilor sigure pe pulsul lor, şi tot n-ar reuşi să se ridice la înălţimea (reală) a sârmei pe care se chinuieşte în prezent să nu-şi piardă aliniamentul ce, singur, îl desparte de prăbuşire.
[Din nou, teoretizare minimală a acestui fapt:…]
Se înfiripează o relaţie sau numai o aventură, în funcţie de cât de fluenţi sunt ei în limba dragostei.
[Concluzie teoretică provizorie:…]

Comments