blog EgoPHobia

Românul care are propria stea pe celebrul bulevard „Walk of Fame”, Hollywood

Written by Sorin-Mihai Grad

wwww.romanipentruolume.ro

 

Poreclit „Ianculeţ cu părul creţ”, Jean Negulesco a fost cel de-al cincilea copil al unei familii de negustori înstăriţi din Craiova. Încă din copilărie, Iancu este considerat de către tatăl său ca fiind demn de a-l urma atât în ale afacerii, cât şi prin localurile din Craiova.

Astfel, la cinci-şase ani, tatăl său îl ia cu el la Berăria Bazilescu, unde va avea să vadă pentru prima oară fotografii care se mişcă pe perete (imaginile cinematografice ale vremii). Mai apoi, tatăl şi fiul ajung să viziteze destul de des grădina de vară Minerva, unde rulau spectacole cinematografice. Într-una din serile de după spectacol, întors în camera sa, tânărul Ianculeţ va schiţa pe hârtie câteva scene din filmul tocmai văzut. Se dovedeşte a avea un real talent la desen, iar pasiunea sa pentru filme va avea să-l ducă în anii maturităţii spre o glorioasă carieră în cinematografie, ajungând unul din regizorii sacri de la Hollywood.

A regizat filme cu: Peter Lorre (The Mask of Dimitrios, 1944), Joan Crawford, John Garfield (Humoresque, 1946), Clifton Web, Barbara Stanwyck (Titanic, 1953), Marilyn Monroe, Lauren Bacal (How to marry a millionaire, 1953), Maurice Chevalier, Angie Dickinson (Jessica, 1962) şi mulţi alţii. Pentru filmul Johnny Belinda deţine un număr record de nominalizări Oscar (12) pentru un film.

Pentru întreaga sa contribuţie în cinematografia americană, Jean Negulesco are propria stea pe celebrul bulevard „Walk of Fame”, Hollywood.

 

 

Pentru astfel de români a luat naştere „Români pentru o lume”, campania naţională de responsabilitate socială iniţiată de Fundaţia Sergiu Celibidache.

„Români pentru o lume” reprezintă un tribut adus marilor personalităţi româneşti ce au adus mândrie şi glorie României, peste tot în lume şi aduce în atenţia fiecăruia dintre noi pe co-naţionalii noştri care, prin activitatea lor, rămân nemuritori.

Finalitatea acestei campanii o constituie organizarea unui concurs naţional online (pe www.romanipentruolume.ro  şi pe pagina de Facebook) de tribut adus culturii sau unei personalităţi anume, prin care oameni din domenii diferite ale culturii se vor putea înscrie astfel încât să dedice o pictură, o compoziţie, o sculptură, un poem, etc.

În urma unui vot de specialitate şi prin votul sponsorilor, cei selectaţi vor merge în finală, unde vor fi jurizaţi de către un juriu de specialitate şi de către public. Câştigătorii vor primi burse de studiu în România şi în străinătate.

Campania se desfăşoară online, la adresa www.romanipentruolume.ro şi pe pagina de Facebook, unde puteţi găsi mai multe detalii despre acest nou proiect cultural al Fundaţiei Sergiu Celibidache.

Parteneri principali: Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul Naţional George Enescu

Sponsori: Amgen; Asirom; Aristocrat Events Hall; BASF; Birou de Arhitectură Pintilie; Casa Anke; Gilescu, Văleanu şi Partenerii; IBIS Hotels, Intesa Sanpaolo Bank; RIFIL; Sense; Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Radio România Internaţional, Money TV, Spectacular TV, Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, Cocor, Rebus, Observatorul Cultural, Q Magazine, Ziarul Ring, Revista Centrul Vechi, Deutsche Zeitung, Şapte Seri, Academia Caţavencu, România Liberă, eva.ro, cinefan.ro, stirifeldefel.ro, modista.ro, egophobia.ro, Book Mag, Art Act Magazin, Calendar Evenimente

 

[© Emanuel Tinjala]

 

Biografie Jean Negulesco

 

În 1900, pe 29 februarie, se năştea Jean Negulesco, poreclit „Ianculeţ cu părul creţ”, cel de-al cincilea copil al unei familii de negustori înstăriţi din Craiova. Încă din copilărie, Iancu este considerat de către tatăl său ca fiind demn de a-l urma atât în ale afacerii, cât şi prin localurile din Craiova. Astfel, la cinci-şase ani, tatăl său îl ia cu el la Berăria Bazilescu, unde va avea să vadă pentru prima oară fotografii care se mişcă pe perete (imaginile cinematografice ale vremii). Mai apoi, tatăl şi fiul ajung să viziteze destul de des grădina de vară Minerva, unde rulau spectacole cinematografice. Într-una din serile de după spectacol, întors în camera sa, tânărul Ianculeţ va schiţa pe hârtie câteva scene din filmul tocmai văzut. Se dovedeşte a avea un real talent la desen, iar pasiunea sa pentru filme va avea să-l ducă în anii maturităţii spre o glorioasă carieră în cinematografie. Pe timpul liceului (Carol I, din Craiova), este un elev model, premiant la toate materiile şi excelează, la vârsta de 12 ani, în cadrul unui concurs naţional de desen, unde câştigă premiul întâi.

S-a înrolat în primul război mondial în serviciile de sănătate şi va ajunge în Iaşi unde l-a întâlnit pe George Enescu, care susţinea recitaluri pentru armată şi refugiaţi. „Sunetele viorii lui răscoleau sufletele. În timp ce îl ascultam, i-am schiţat silueta pe o foaie de hârtie. Desenul meu, încadrat într-o simplă ramă neagră, avea să aibă onoarea să fie expus în vitrina unei librării. Ceasuri în şir am patrulat prin faţa ei ca să pot trage cu urechea la comentariile trecătorilor. „Cine e?” – „Enescu, cine altul!” – „Da? Şi cine semnează desenul?” – Ion (pseudonimul meu) – „Ion? N-am auzit de el”. – „O să auziţi! Mi-am spus. Destinul mi-a fost pecetluit pe loc, atunci şi acolo: aveam să fiu pictor, un pictor celebru.” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucureşti!, Bucureşti, pag. 11; Drum printre stele Amintiri europene şi hollywoodiene, Jean Negulesco, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989, pag. 18/ Things I Did… and Things I Think I Did, Jean Negulesco, Linden Press/ Simon & Schuster, New York, 1984)

Încântat de reprezentarea grafică, Enescu îi va oferi o sumă însemnată pentru desenul făcut.

După război, reîntors la Craiova, termină liceul şi va avea un atelier de pictură special amenajat de tatăl său, urmând să organizeze o mică expoziţie, foarte reuşită, cu lucrări realizate în Craiova.

În primăvara anului 1919, Negulesco primeşte o bursă la Academia de Arte Plastice, din Bucureşti (spre nemulţumirea părinţilor săi care ar fi preferat să-l vadă studiind dreptul sau economia), la care renunţă după o scurtă perioadă pentru a se muta cu iubita sa de la acea vreme. Pentru a-l despărţi de iubita cu doi ani mai mare şi considerată nepotrivită pentru el, tocmai din acest motiv, tatăl său îi oferă „ocazia” de a călători în Franţa şi Italia. Astfel, abandonând dragostea pentru a descoperi noi orizonturi, în ianurie 1921, va pleca în călătoria spre Europa. După două luni în care a văzut Atena, Veneţia, Florenţa şi Roma, ajunge la Paris unde îi va avea ca prieteni pe  Brâncuşi, Picasso, Matisse, Giacometti, Tristan Tzara şi Jean Cocteau. Astfel, i se vor deschide porţile către înaltele cercuri de personalităţi ale vremii. Se va instala în Paris, ca urmare a hotărârii sale de a studia pictura. El le promite părinţilor săi că va studia şi economia politică, urmând să primească de la tatăl său cinci mii de lei lunar. Se înscrie la celebra Académie Julian, unde „nimănui nu-i păsa dacă erai bun sau prost, de tine depinzând să te faci remarcat sau să rămâi ignorat pe vecie” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucuresti!, Bucuresti, pag. 16; Drum printre stele Amintiri europene si hollywoodiene, Jean Negulesco, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989, pag. 27/ Things I Did… and Things I Think I Did, Jean Negulesco, Linden Press/ Simon & Schuster, New York, 1984) şi lucrează intens la tehnica sa, astfel încât directorul Académiei Julian alege unul dintre desenele sale şi „îl expune pe peretele atelierului la locul de onoare rezervat celei mai bune lucrări a săptămânii.”

Aflând că Iancu nu studiază economia politică şi că nu are de gând să intre în afacerile familiei, tatăl său încetează să-i mai trimită bani. Constrâns de lipsa unei situaţii financiare stabile, Iancu ia tot felul de slujbe pentru a se întreţine şi pentru a continua să picteze. Lucrează o perioadă ca decorator de scenă în „Oraşul luminilor“, iar apoi se angajează ca spălător de vase la un hotel de lux din Nisa.

Ajunge învăţăcel al lui Brâncuşi care îl va indruma: „Şi dacă ai face chip cu un singur ochi, crezi că te-ar băga cineva la puşcărie?”. Negulesco îşi va aminti: „abia mai târziu aveam să desluşesc adevăratul tâlc al acelor vorbe. De fapt, el îmi dăduse prima lecţie de libertate.” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucureşti!, Bucureşti, pag. 17; Drum printre stele Amintiri europene şi hollywoodiene, Jean Negulesco, Editura Meridiane, Bucureşti, 1989, pag. 37/ Things I Did… and Things I Think I Did, Jean Negulesco, Linden Press/ Simon & Schuster, New York, 1984)

În 1922, Iancu se întoarce în ţară pentru a-şi vedea familia. Cu această ocazie, pe 30 decembrie, deschide prima expoziţie personală în Bucureşti, la Palatul Ateneului. Însă, criticile nu i-au fost favorabile într-un Bucureşti mult mai conservator decât Parisul. Întors în capitala Franţei, se îmbolnăveşte de tuberculoză şi se vede obligat să trimită un tablou la Salonul de Toamnă. Cu banii primiţi de la cineastul american Rex Ingram pleacă pe Riviera pentru a se însănătoşi, unde o va întâlni pe prima sa soţie, americanca Winnifred Ayers. La dorinţa lui Winnifred se căsătoresc în Paris, departe de familie, iar aceasta, pentru a-l îmbuna, îi organizează o expoziţie la Galeria „Campagne Premiére”. Spre deosebire de criticii români, cei francezi au numai cuvinte de laudă la adresa lui Negulesco, bucurie întunecată însă de moartea fratelui său, George. Soţia sa îl va convinge să părăsescă Parisul şi să plece în America, stabilindu-se la New York. Pe atunci avea doar 26 de ani şi resimte totuşi nostalgia Parisului, unde-şi avea atelierul ce urma să fie locuit de sora sa. Având neînţelegeri în mariajul cu Winnifred datorită diferenţei de mentalităţi, Jean se refugiază în pictură, făcând tot posibilul să ajungă cât mai sus: face rame pentru tablouri, deschide o şcoală de pictură, organizează expoziţii cu lucrările lui şi ale celor pe care îi îndruma.

În februarie 1929, la Washington, deschide prima expoziţie personală la „Yorke Gallery”, ce include şi o lucrare a surorii lui, Sabina, evenimentul fiind un succes în asemenea măsură încât Jean va exclama ca ei, Neguleştii, au dat America pe spate.

Fericirea lui Negulesco este umbrită, şi de data aceasta, de divorţul de sotia sa, care îi ia lucrările şi tot ce avea el mai important, iar Jean trebuie să pornească din nou, de la zero. Trecand printr-o perioadă grea, Negulesco se hotărăşte să plece la Hollywood, fiind atras si de un potenţial financiar care să-i schimbe în bine situaţia în care se află. Acolo o întâlneşte pe Greta Garbo, cu care are o scurtă idilă ce se va transforma într-o prietenie care va dura toata viaţa. Îi face acesteia o serie de portrete care îi vor aduce un succes moderat, din punct de vedere financiar, dar este un început.

Este acceptat în cercul miliardarilor şi ajunge să se întâlnească des cu William Randolph Hearst, magnatul presei; îi face potretul lui Lady Mountbatten, soţia viitorului erou al armatei britanice; este inclus în anuarul „România”, editat de comunitatea românească din Statele Unite, unde se face un elogios studiu asupra persoanei sale, menit să explice ascensiunea acestuia.

În 1931, o expoziţie personală deschisă la Seattle se vinde în câteva ore cu un total de 19.000 de dolari. La scurt timp după aceasta expoziţie, Jean se vede în postura de ghid pentru marele critic şi istoric Elie Faure, atunci când acesta vine în vizită la Hollywood, şi care îi va schimba destinul lui Negulesco: „Nu mă interesează să ştiu cât de talentat pictor eşti. La Hollywood, cinematograful este o artă nouă şi măreaţă în care se îmbină toate celelalte forme artistice. Este arta epocii noastre. Fă pasul decisiv şi pătrunde înăuntru.”

Astfel, Jean investeşte banii primiţi în urma expoziţiei într-un film realizat de el, care a fost un eşec, însă îi deschide porţile studiourilor Paramount, fiind cooptat în echipa filmului This is the night, iar Iancu se va semna Jean Negulesco. Doi ani mai târziu, face „Farewell to Arms”, film ce este considerat şi azi un succes A devenit şi mai apreciat printre şefii de la Paramount care i-au oferit să regizeze, în tandem cu Harlan Thomson, comedia Kiss and Make up (Sărut şi fard) şi filmul The Man that Broke his Heart (Omul care şi-a frânt inima), împreună cu Michael Curtiz, cineast american de origine transilvăneană.

În 1936, este concediat de la studiourile Paramount, dar îşi găseşte de lucru prin intermediul relaţiilor sale. Este angajat temporar la studiourile „Universal”, timp în care Jean continuă să picteze şi se apucă să scrie scenarii pe care la va vinde cu succes. Chiar studiourile „Universal” cumpără de la el scenariile pentru Beloved Brat (Preaiubit îngeraş), Swiss Miss (Miss Elveţia) este luat de „Hall Roach”, iar Fight for your Lady (Apără-ţi iubita) de „R.K.O.”

În 1940, este angajat de Fraţii Warner şi este trimis în scurt timp, pe Coasta de Est, pentru scurt-metrajul comandat de Armată, The Flag of Humanity.

După intrarea Americii în război, Jean va fi unul dintre puţinii regizori ce va rămâne  la Hollywood, fapt ce îl va ajuta să avanseze. Până în 1945, el va semna 48 de minireviste muzicale şi 50 de scurt-metraje. În aceeaşi perioadă, Fraţii Warner îi oferă debutul lui Jean în filmele de lungmetraj cu Singapore Woman (Femeia din Singapore). În 1943 Jean se va apuca să filmeze The Mask of Dimitrios (Masca lui Dimitrios), film extrem de bine primit de critici: Los Angeles – „Un film cu adevărat excepţional, o operă prima semnată de Jean Negulesco pe care până ieri l-am cunoscut doar prin scurt-metraje.” Astfel, Negulesco va intra cu adevărat în lumea filmului american. Urmează un nou proiect importat pentru el, filmul The Conspirators (Conspiratorii), care primeşte la rândul său aprecieri. În 1946, la Hollywood se filmează  52 de filme dintre care trei sunt ale lui Jean Negulesco: Nobody Lives Forever (Nimeni nu trăieşte veşnic), Three Strangers (Trei străini) şi Humoresca.

Se căsătoreşte cu Dusty Diamond, fotomodel şi starletă la Hollywood, Dusty (cu 13 ani mai mică decât Jean) dovedindu-se a fi o adevărată parteneră de viaţă pentru el prin caracterul şi comportamentul ei, înţelegându-i chiar şi felul acestuia de a relaţiona cu actriţele de pe platourile sale. Despre aceste actriţe, Jean va declara: „Am avut norocul să lucrez cu cele mai frumoase femei din lume. Dacă nu mă lăsam fascinat de magnetismul lor, n-aş fi izbutit să le captez vibraţia magică” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucureşti!, Bucureşti, pag. 102). În 1947, Jean va reconfirma aptitudinile sale regizorale din Humoresca cu filmul Deep Valley (Vale adâncă).

În 1948, actriţa principală din Johnny Belinda, Jane Wyman va primi Oscarul pentru rolul său acest film regizat de Jean Negulesco, considerat „capodopera lui Negulesco”. Filmul va primi nominalizari pentru toate categoriile existente la acea vreme, în total 12 nominalizări la Premiile Oscar. În ciuda succesului înregistrat, anul 1949 îl găseşte şomer pe Jean Negulesco. Astfel, el se hotărăşte să plece pentru un timp din Hollywood. Un prieten, Brian Aherne, îi pune la dispoziţie bungalo-ul său din Palm Springs, unde va fi într-un cerc social ce îi va număra pe Ava Gardner, Bette Davis, Clarck Gable, Henry Fonda, Olivia de Havilland, Joan Crawford, Rita Hayworth şi soţul ei, prinţul Ali Khan. Daryl F. Zanuck îi va oferi un salariu dublu la studiourile Fox, la întoarcerea lui Negulesco din Palm Springs.

Colaborarea cu studiourile Fox va fi una foarte restrictivă. Cu toate acestea, el va ajunge în primii zece regizori de la Hollywood. Vor aparea: The Forbidden Street (1949), Under My Skin (1950), Three Came Home (1950), Take Care Of My Little Girl (1951), The Mudlark (1951). În 1952, se află printre cei mai importanţi regizori, cu trei premiere într-un singur an ce au succes atât financiar, cât şi critic, filmand pentru prima dată color: Phone Call From A Stranger, Lure of the Wilderness, Lydia Bailey.

După perfomanţa din 1953, de a filma cadrele din Titanic pe uscat, astfel încât orice privitor să creadă ca totul are loc pe un vas, lui Negulesco îi este încredinţată în acelasi an comedia How to Marry a Millionaire, al doilea film în sistem Cinemascop din istorie, având-o în rol principal pe Marilyn Monroe. Tot atunci va apărea şi Scandal at Scourie. Chicago Tribune va scrie: „Simpaticul Jean Negulesco este posesorul a 69 de perechi de pantaloni sport, 53 de veste, 500 de cravate, trei duzini de pălării, cîteva duzine de cămăşi de mătase şi cămăşi sport, 50 de perechi de pantofi, garderobă care îl ajută să fie Cel mai elegant regizor al Hollywoodului.”

În 1954, Jean Negulesco primeşte aprobarea de la „20th Century Fox” să regizeze Three Coins in the Fountain  (Trei parale în Fântână). Louis Marcorelles va scrie în Le Monde: „Ca să-l defineşti pe Jean Negulesco, trebuie să te referi la două persoane distincte – la excelentul profesionist şi la rafinatul om de cultură.”

Va fi rugat să regizeze spectacolul din seara Premiilor Oscar (1955), despre care Jean Negulesco va declara: „O muncă istovitoare. Am acceptat-o numai cu două condiţii: prima, ca toate vedetele, toţi actorii candidaţi la premiile de interpretare şi toti actorii nominalizaţi pentru roluri secundare să urce pe scenă spre a înmâna trofeele rezervate laureaţilor de la compartimentul tehnic. Milioanelor de telespectatori li se oferea astfel ocazia să-şi vadă actorul sau actriţa favorită, fie ei premiaţi sau nu. A doua condiţie – să fie atribuit un Premiu Omagial Gretei Garbo.” În anul 1955, alt film în regia lui Negulesco, „Daddy Long Legs”, avandu-l în distribuţie pe Fred Astaire, va fi nominalizat la Premiile Oscar. În 1957, Fox îi încredinţează lui Negulesco Boy on Dolphin (Băiat călare pe delfin), un alt film fascinant, cu Sophia Loren. În următorii 2 ani, avea să mai regizeze încă 4 filme: A Certain Smile (1958), The Gift Of Love (1958), Count Your Blessings (1959) şi The Best of Everything (1959). Încet-încet, Jean începe să-şi dea seama că este o piedică pentru el, din punct de vedere profesional, contractul cu Fox care îi impune ce şi cum să regizeze. Astfel, va începe un proiect, filmul Jessica (1962), pe cont propriu, ca producător şi regizor. Filmul este oarecum un eşec financiar, încasările acestuia nereuşind să acopere cheltuielile. În februarie 1968, este trimis în Iran pentru a fi consilier pe lângă Şahinşahul Mohammad Reza Pahlavi ce dorea întemeierea unei industrii a filmului în Iran. Între timp, el va fi parte din coproducţia irano-americană The Heroes (Eroii).

În 1969, studiourile Fox îi acordă lui Negulesco comedia Hello and Goodbye care va aparea în 1970, an în care se va filma şi The Invinceble Six. Acest an va reprezenta însă pentru Negulesco sfârşitul carierei sale în cinematografie, înregistrând un număr de 85 de filme, care includ: scurt-metraje, long-metraje, documentare şi filme pentru care nu a fost creditat oficial ca regizor. Pentru alte 7 filme a fost scenarist, iar pentru un alt film, producător.

Va începe să călătorească des între California, Marbella (Spania), locul unde se mutase după Boy on Dolphin, şi Londra, unde îşi amenajase un apartament de curând, făcând din pictura ocupaţia sa principală.

După o serie de probleme grave de sănătate, Jean decide să-şi facă testamentul: „Rog ca executorul meu să creeze un fond cu numele „Jean Negulesco Trust Fund”, pentru a ajuta tinere talente din România, un băiat şi o fată, din domeniul artei – muzică, literatură, pictură, sculptură, balet, teatru, regie, cinematografie – să-i ajute să-şi petreaca trei ani în străinătate, la un Colegiu adecvat, de preferinţă la Paris, Roma sau în Statele Unite, în scopul de a-şi putea afirma PERSONALITATEA în domeniul pe care şi l-au ales. Pentru aceşti doi tineri se vor asigura pe parcursul celor trei ani condiţii de viaţă adecvate, nu de lux. Vârsta lor va fi cuprinsă între 18 şi 25 de ani. Ei vor fi ajutaţi şi sfătuiţi de prietenii mei, Anne Head la Paris şi profesorul Mihnea Gheorghiu în România.” (Jean Negulesco, Manuela Cernat, Editura alo, Bucureşti!, Bucureşti, pag. 191)

Negulesco îşi va publica memoriile la editura newyorkeză „Simon & Schuster”, prefaţate de prietenul său, John Houseman, producător şi scenarist american de origine română. Cartea Things I Did and Things I Think I Did va fi un best-seller internaţional. Apare şi în România, în 1989, cu titlul Drum printre stele. Această apariţie îl readuce în prim-plan, presa aducând numai complimente la adresa lui.

Cu ocazia semicentenarului Cinematecii Franceze din ianuarie 1986, va fi organizat un „medalion Jean Negulesco”. Jean este prezent şi declară pentru Le Figaro: „Trebuie să ajungi la capătul unei existenţe şi al unei cariere ca să poţi afirma cu sinceritate că nu ştii nimic.” Despre industria americană de film din anii 1980 va declara: „Astăzi la Hollywood oamenii au o maşinărie în loc de inimă.” În acelaşi an, Jean va primi Înaltul Ordin de Comandor al Artelor şi Literelor. În 1990, Uniunea Cineaştilor din România îl va alege ca Membru de Onoare, despre care Jean consideră: „aceasta este o acoladă cu totul specială. Pentru că mi-a fost oferită de fraţii şi colegii mei de breaslă”. În aceeaşi perioadă, Negulesco este extrem de activ, călătorind de la un festival la altul şi uimind pe toţi cei cu care intra în contact.

La 20 iulie 1993, aflat la resedinta sa din Marbella, Jean Negulesco părăseşte această lume, pornind la drum către stele. Pentru întreaga sa contribuţie în cinematografia americană, Jean Negulesco are propria stea pe celebrul bulevard „Walk of Fame”, Hollywood.

Pentru Jean, cinematografia a reprezentat „cel mai formidabil vis de libertate cu care a fost vreodată binecuvantată omenirea”, iar „Ochiul minţii este cel mai extraordinar proiector din câte există pe lume. […] Nimic nu poate clinti sau întuneca senina strălucire a unei meserii bine făcute. Fericirea deplină ţi-o dau harul autentic şi iubirea curată pentru ceea ce cu adevărat iubeşti mai mult. Trebuie să mulţumeşti cerului pentru că ai fost ales să ai un talent, care este un dar dumnezeiesc. Dar numai tu eşti răspunzător de acest dar. Tu şi truda ta. Rodul trudei de zi cu zi preschimbă o  înzestrare normală într-un talent cu totul special, oferindu-ţi supremă fericire şi satisfacţie. Doar aşa găseşti răspunsul, răspunsul cerut fiecăruia dintre cei aleşi să îşi lase paşii întipăriţi în pulberea de nisip a miracolului vieţii. Viaţa mea a fost un miracol.”

 

Comments