blog EgoPHobia

articol din EgoPHobia #17

Written by Sorin-Mihai Grad

Mai departe

de iQ666

Cred că-i o adevărată artă să ştii când să pleci de undeva de unde nu-i neapărat nevoie sau să renunţi la ceva care încă poate continua. Artiştii care o performează nu au poate faimă ca artişti, dar cu siguranţă n-au probleme în a-şi valorifica talentul aferent. Sună sinistru începutul acesta de articol şi deja văd prieteni&duşmani tresărind, renunţă iQ la EgoPHobia? Mai ales după ce-a scris acu’ două numere. Recunosc, în exclusivitate pentru voi, că am gânduri de genul ăsta. Problema cea mai mare e timpul. Mi-e tot mai greu să-mi aloc timp pentru scris, o puteţi remarca şi prin alte părţi pe unde mai trimit sau public texte. Tot mai des îmi vine să admit că a fost o perioadă frumoasă cât am scris şi publicat sub acest pseudonim bizar, iQ666, dar că sfârşitul ei e aproape. Deocamdată nu ştiu ce voi face, cât îl mai las pe iQ să supravieţuiască la limita minimă. Mai am pentru el idei nevalorificate, deloc sau pe deplin, şi ştiu că a abandona acum nu s-ar potrivi cu imaginea pe care o am despre iQ. Deci nu sunt un artist, case closed. Mi-ar plăcea să pot picta, cânta sau sculpta, dar nu m-ar deranja deloc să posed talentul de a şti când e cazul să las ce fac pentru altceva mai potrivit. Am dubiosul obicei de a încerca să termin ce încep chiar dacă nu mai are sens nici măcar pentru mine. Aş vrea să ştiu acum ce se va-ntâmpla cu iQ mai departe, dacă voi mai găsi resurse pentru el sau voi renunţa într-o zi la el fără a-i mai oferi vreo şansă. De-ar fi să fie a doua variantă l-aş îngropa acum, să nu mă mai irosesc în agonia lui.

Ce-au de-a face lamentaţiile şi gândurile mele cu tine, cititorule de revistă culturală? Deschide un ziar. Câţi dintre cei care apar pe-acolo nu au talentul pe care mi-l doresc? Unii dintre aceştia devin doar ridicoli, alţii din păcate influenţează unora sau chiar tuturor existenţele. Nu mă refer aici doar la politicieni. Un exemplu clasic e în cinematografie, unde din banii pentru realizarea unor noi filme, puţini cum sunt, destui se scurg spre regizori care au avut destule şanse să spună ce-au de spus, dar cel puţin de la o vreme n-o mai fac convingător. Altul e în literatură, unde reviste cu trecut respectabil, dar necitite acum de nimeni sunt finanţate să continue-n aceleaşi formule falimentare, în loc să se caute soluţii pentru a le aduce necesarele schimbări pentru ancorarea-n realitatea actuală. Poate că nu te-aş plictisi dacă aş mai continua, dar ştii cum e cu inspiraţia şi transpiraţia, uneori se mai compensează, măcar parţial.

Comments