blog EgoPHobia

sziget 5 – final stand: keep on rottin'

Written by Ştefan Bolea

ieri am stat la trei piese la goran bregovic – am auzit pe cineva exatziat de filmele lui kusturica (un colaborator frecvent al lui bregovic), exclamand: this is who we are.
I believe this is who we aren’t and should not be. Declaratia de mai sus trebuie sustinuta la fel cum gagica  de la arch enemy intoneaza ignorance is not bliss. If that’s who you are, I don’t wanna speak to you and I think you should relocate Far East.

prima impresie despre Carcass, preluata dupa expresiile faciale – they take music seriously. Solistul a oferit si un intermezzo politic  – what do you think about bin laden? I say – fuck bush.
Solo-uri de chitare splendide. Am inteles de ce muzica extrema are atat de putini si atat de devotati fani.
Ca sa ironizez un cliseu, este genul de muzica care iti ajunge direct la suflet. That’s correct. La fel cum un sarpe injecteaza venin in creier, sau cum un laser te patrunde ca un rechin (daca se poate combina baudrillard cu lautreamont). La fel cum intr-un univers alternativ, cu n+4 dimensiuni, bomba atomica explodeaza inainte de declansarea ei. La fel ca pe Planet Hiroshima peste care se prabuseste Pamantul.

am mai inteles inca ceva – in apocalypse now, bill kilgore foloseste ca muzica de bombardament Walkürenritt. And why is that?

Pentru ca vietnamezii asculta Carcass.

trivia: foarte putina lume, comparativ cu event-ul. jumatate din capacitatea salii.

Comments